Sibiul sub blestemul vrăjitoarei Despina – Începe Festivalul Medieval ’’Cetăți Transilvane’’

Sibiul ’’respiră’’ preț de trei zile un altfel de aer. Festivalul Medieval Sibiu 2019 – Blestemul Vrăjitoarei, începe oficial vineri, odată cu așternerea blestemului Despinei asupra orașului. Iarmarocul și-a deschis porțile dis de dimineață, iar cavalerii, sătenii și domnițele populează deja Centrul Istoric. Unul din punctele culminante ale primei zile, îl reprezintă, Parada Festivalului.

Cum a început totul – Blestemul tinerei vrăjitoare

Ediția din acest an are o temă aparte și inedită. Despina, o tânără din 1519 care a fost acuzată de vrăjitorie și condamnată să fie arsă pe rug, și-a dorit cu orice preț să scape de pedeapsă și a făurit un blestem, care să îi ducă pe oamenii acelor vremuri într-o lume magică plină de „vrăjitori și vrăjitoare”. Acea lume magică este chiar orașul lor, Sibiu, dar cel din 2019. Blestemul Despinei vrea să schimbe concepția oamenilor despre arta vrăjitoriei și să le arate acestora adevăratul scop. Aventura strămoșilor noștri din trecut se va încheia atunci când „Cele două săbii, mânuite de cei mai vrednici cavaleri, se vor încrucișa în cel mai de preț loc al orașului”. Atunci blestemul va fi rupt și Sibiul răsuflă ușurat. 

Lupte, dansuri  medievale și concerte tematice

Timp de trei zile, începând de vineri, 23 august până duminică, 25 august, la Festivalul Medieval Cetăți Transilvane din Sibiu, aveți parte de o atmosferă unică. Din program nu lipsesc turnirurile de luptă, atelierele taberelor medievale sau expozițiile de costume, arme, armuri și piese de artilerie specifice perioadei medievale. Piața Mare va fi animată și de dansuri medievale puse în scenă de către Straja Cetății Sucevei. Terra Ultrasilvana, vă invită să participați interactiv la demonstrații de tir cu arcul tradițional, iar Peregrinii ne încântă cu un concert și animație stradală pe pietonala de pe Nicolae Bălcescu.

Poftiți la Parada Festivalului

Un moment deosebit este Parada Festivalului. Participanții vor porni din parcarea de la Sala Thalia și vor merge pe traseul Bulevardul Coposu – Piața Unirii – Pietonala Nicolae Bălcescu – Piața Mare. Artiștii vor chema în ajutor spectatorii pentru a dezlega blestemul vrăjitoarei. Vom avea parte și de un recital de muzică  al trupei Hoolloenek Hungarica, vineri, de la ora 21.00, precum și de un spectacol de teatru pirotehnic, Balada Zmeului – Ordinul Solomonarior, pe Nicolae Bălcescu.

Sâmbătă, vă invităm să savurați poveștile despre Evul Mediu, farsele medievalr, dar și luptele demonstrative cu diferite categorii de arme. Paladinii De Terra Medies îi vor pregăti pe cei mai curajoși cavaleri că să înfrunte blestemul Despinei.

Duminică, este ziua care aduce ruperea blestemului vrăjitoarei. Ultima zi de festival este generoasă în ateliere și activități pentru copii. Avem parte de TRIXI SHOW – spectacol commedia dell arte – Teatru Aureliu Manea Turda și de Hoțul neprins – spectacol de teatru – Asociația Culturală „Asserculis’’.

Festivalul Medieval – Blestemul Vrăjitoarei se încheia în forță cu un concert în premieră al belgienilor de la PRIMA NOCTA, Sspectacoul pirotehnic al celor de la Crispus – The Art of Fire, va consemna finalul celei de a 19 ediții a evenimentului din Piața Mare.

Informații complete despre programul oficial al festivalului, găsiți pe www.fmct.ro și pe pagina de facebook /FestivalulMedievalCetatiTransilvaneSibiu 

Festivalul Medieval – Cetăți Transilvane este organizat de către Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. Evenimentul este răcorit de Bergenbier. Partener de eveniment: Zacaria. DETALII DESPRE PARTENERI AICI 

 

Festivalul Medieval Cetăți Transilvane – Sibiu 2019 – Blestemul Vrăjitoarei

Trecutul devine prezent, din cauza unui blestem aruncat asupra Sibiului. O tânără din 1519 a fost acuzată de vrăjitorie și condamnată la ardere pe rug. Aceasta, pentru a scăpa de pedeapsă, a blestemat locuitorii și orașul Sibiu din anul 1519 de a călători într-o „lume plină de vrăjitori și magie” adică de a călători în anul 2019 pentru a vedea cum orașul s-a schimbat de-a lungul veacului.

O tânără din 1519 a fost acuzată de vrăjitorie și condamnată la ardere pe rug. Aceasta, pentru a scăpa de pedeapsă, a blestemat locuitorii și orașul Sibiu din anul 1519 să călătorească într-o „lume plină de vrăjitori și magie”, în anul 2019 pentru a vedea cum s-a schimbat orașul de-a lungul veacului. Ea încearcă astfel să scape de condamnare și să le schimbe locuitorilor concepția despre ce înseamnă arta vrăjitoriei. Ca orice blestem, poate fi dezlegat doar dacă „cele două săbii, mânuite de cei mai vrednici cavaleri, se vor încrucișa în cel mai de preț loc al orașului” – Despina – tânăra vrăjitoare din 1519.

Ediția din acest an a Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane” din Sibiu prezintă încercarea strămoșilor noștri din anul 1519 de a dezlega blestemul Despinei. Desfășurat sub tema „Blestemul Vrăjitoarei”, aventura festivalului începe vineri, 23 august, de la ora 11:00 , iar timp de trei zile, până duminică, 25 august, Piața Mare din Sibiu va fi gazda acestei legende a Sibiului.

Ajuns la a nouăsprezecea ediție, evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, este răcorit de Bergenbier și realizat cu spirjinul Zacaria.

Cronica festivalului

Pentru a rupe blestemul Despinei, cei mai vrednici dintre cavaleri și domnițe vor putea participa zilnic la ateliere de creație. Aceștia vor învăța să mânuiască armele celor mai curajoși luptători, să picteze săbii și scuturi sau chiar să confecționeze coroane pentru regi și regine.  Blestemul Despinei va aduce cu el „Cetatea micilor cavaleri” unde copiii vor învăța jocuri medievale sau se pot antrena pentru a ocupa postul de arcaș al orașului.

De vineri până sâmbătă, în tabăra medievală din Piața Mare vor poposi, paladini și cavaleri din diferite colțuri ale țării, aceștia își vor demonstra curajul și dibăcia prin spectacole stradale.

Parada Festivalului

Vineri, în prima zi a blestemului, locuitorii Sibiului din 1519, aduși prin blestem de vrăjitoarea Despina în vremurile noastre vor străbate orașul pentru a vedea cum s-a dezvoltat Sibiul de-a lungul anilor. Începând cu orele 20:45 ei se vor aduna în Parcul Cetății și vor mărșălui pe Bulevardul Coposu, Piața Unirii, Nicolae Bălcescu până în Piața Mare.

Iarmaroc Medieval

Blestemul Despinei aduce din trecut un iarmaroc medieval unde cei mai iscusiți meșteșugari și negustori din toate breslele își vor prezenta podoabele. Iarmarocul va fi prezent pe toată durata festivalului.

Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” Sibiu vă invită în perioada 23-25 august 2019 într-o lume de poveste și mister unde trecutul devine prezent, evul mediu devine realitate, iar spectacolele și concertele vor recrea atmosfera evului mediu.

Blestemul vrăjitoarei Despina se va rupe duminică, 25 august, la ora 22:30, cu spectacolul pirotehnic al trupei Crispus din Sibiu iar locuitorii orașului din 1519 se vor întoarce și vor continua dezvoltarea orașului.

Informații complete despre programul acestei ediții a evenimentului sunt publicate pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/FestivalulMedievalCetatiTransilvaneSibiu/

Festivalul Medieval „Cetăți Transilvane” Sibiu este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. Eveniment răcorit de Bergenbier. Partener de eveniment: Zacaria.

Iarmaroc, statui vivante şi demonstraţii de dresură păsări de pradă

Atmosfera de vechi târg medieval va fi recreată prin organizarea şi în acest an a iarmarocului medieval, la care vor participa meşteşugari şi artizani din toată ţara. Asociaţia Culturală BIS va anima atmosfera din Piaţa Mare prin momente de statui vivante, prezentate şi în acest an în Piaţa Mare. După interesul maxim manifestat de public la ediţia din 2013 a evenimentului, a fost invitat şi în acest an la festival Grupul Axel Sibiu, care va oferi în cele trei zile de festival demonstraţii de dresură păsări de pradă.

Carros de Foc (Spania) cu două spectacole în premieră la Sibiu

Compania Carros de Foc Spania, cunoscută în întreaga lume pentru spectacolele impresionante cu marionete şi care alegorice supradimensionate, este prezentă în acest an, în programul Festivalului Medieval „Cetăţi Transilvane” Sibiu, cu două spectacole de teatru stradal în premieră la Sibiu. Este vorba despre spectacolele „Salvador”, ce va avea loc vineri, 29 august 2014, în deschiderea festivalului, cu începere de la ora 22:00 şi duminică, 31 august 2014, în închiderea festivalului, de la ora 21:00 şi spectacolul „Druida de Jagul”, ce va avea loc sâmbătă, 30 august 2014, în a doua zi de festival, de la ora 21:00. Ambele spectacole poartă publicul într-o lume magică şi surprinzătoare. Primul spectacol al Companiei Carros de Foc va avea loc în Piaţa Mare, iar spectacolul programat pentru ziua de sâmbătă, 30 august va avea loc pe traseul Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Mare. Compania Carros de Foc celebrează în 2014 douăzeci de ani de activitate artistică. De-a lungul existenţei sale spectacolele Companiei Carros de Foc au fost prezentate în peste paisprezece ţări: Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Costa Rica, Columbia, Cuba, Ecuador, Mexic, Nicaragua, Portugalia, Uruguay, Venezuela şi Spania. Cel mai recent turneu al companiei a fost în Coreea de Sud.